In activitatea noastra de resurse umane ne confruntam deseori cu urmatoarea intrebare din partea angajatorilor:  care este documentul prin care, la momentul angajarii, se poate face dovada ca angajatul este apt din punct de vedere medical pentru prestarea activitatii aferente pozitiei in care urmeaza sa fie angajat.

Legea 53/2003 – Codul muncii, prevede ca:

 Art. 27. – (1) O persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci.

   (2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage nulitatea contractului individual de muncă.

   (3) Competenţa şi procedura de eliberare a certificatului medical, precum şi sancţiunile aplicabile angajatorului în cazul angajării sau schimbării locului ori felului muncii fără certificat medical sunt stabilite prin legi speciale.

      (5) La angajarea în domeniile sănătate, alimentaţie publică, educaţie şi în alte domenii stabilite prin acte normative se pot solicita şi teste medicale specifice.

Apt pentru prestarea acelei munci  – aceasta formulare este esentiala!

Singurul document care poate dovedi ca angajatul este apt pentru prestarea unei anume munci – in functie de postul pentru care a fost selectat – este avizul emis de medicul de medicina muncii.

Avizul de medicina muncii se emite avand in vedere urmatoarele informatii/documente de la angajator:

  • evaluarea riscurilor la locul de munca in care urmeaza sa-si desfasoare activitatea candidatul selectat;
  • fisa de post aferenta pozitiei pe care va fi angajat candidatul selectat;
  • adeverinta de la medicul de familie al candidatului sau declaratie pe propria raspundere a

acestuia cu privire la afectiunile de care sufera la momentul respectiv.

NN: date fiind situatiile practice cand, din diverse motive, candidatii omit sa informeze medicul de medicina muncii cu privire la afectiunile de care sufera, mai ales cand acestea sunt incompatibile cu activitatea pe care urmeaza sa o desfasoare la angajator, intotdeauna recomandam la angajare solicitarea adeverintei de la medicul de familie.

NN2: legislatia referitoare la obligatiile care ii revin angajatorului cu privire la respectarea cerintelor minime de securitate si sanatate la locul de munca prevede adeverinta de la medicul de familie ca si document de solicitat de la candidatul selectat

  • solicitarea de la angajator cu privire la efectuarea examenului de medicina muncii.

Lista de analize ce se efectueaza se stabileste in functie de obiectul de activitate al angajatorului si de      pozitia pe care urmeaza sa o ocupe candidatul examinat.

In concluzie, raspunsul corect la aceasta intrebare este atat avizul de medicina muncii, cat si adeverinta de la medicul de familie, constituie documente obligatorii la angajare.

NO COMMENTS