Impozitarea convenţiilor civile în anul 2016

0
3368

În noul Cod Fiscal adoptat prin Legea nr. 227/2015, nu se regăseşte nici o procedură clară aplicabilă veniturilor realizate din contracte civile de o persoana fizică. Mai precis, singurul articol în care aceste venituri pot fi integrate este art. 114, alin. (2), lit. g, cel care defineşte veniturile din alte surse.

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal (Legea nr. 227/2015), veniturile obţinute din contractele civile nu se mai regasesc distinct la categoria venituri din activităţi independente, unde rămân doar:

  • Persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, înființate ca atare la Registrul Comerțului;
  • Profesii liberale;
  • Persoane care valorifică dreptul de autor.

Veniturile realizate din contracte civile de o persoană fizică sunt încadrate, aşa cum a fost menţionat mai sus, la articolul 114, alin. (2), lit. g): „veniturile din activităţi, altele decât cele de producţie, comerţ, prestări de servicii, profesii liberale şi din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru care sunt aplicabile prevederile cap. II – Venituri din activităţi independente şi cap. VII – Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură”.

!!! Este recomandată folosirea unor astfel de contracte numai pentru activităţi ocazionale, care nu au nici caracterul unei activități salariale și nici nu generează obligativitatea constituirii unei persoane fizice autorizate.

În tabelul următor este realizată o comparaţie între modul de impozitare din anul 2015 şi cel din anul 2016.

An

Etapă

2015 2016
Care este cota de impozitare? ·         16% (integral)

·         10% (stopaj la sursă la momentul plății venitului),

+ 6% plătită de persoana fizică în urma depunerii declarației anuale de venit (formular 200) până la data de 25 mai a anului următor.

16%
Când se calculează impozitul? În momentul în care era efectuată plata aferentă serviciilor prestate prin convenţie civilă. În momentul în care este efectuată plata aferentă serviciilor prestate prin convenţie civilă (art. 155 alin(1)).
Când se plăteşte impozitul? Se achita până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care a fost reţinut. Impozitul de 16% reţinut la sursă se achită până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care a fost reţinut.

 

Cât este CASS?          5,5% 5,5%
Baza de calcul CASS Venitul brut. Totalul veniturilor brute realizate în cursul anului fiscal precedent, raportat la cele 12 luni ale anului.

Baza nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă venitul din convenţia civilă pentru care se calculează contribuţia este singurul realizat.

Atenție! Derogare CASS CASS nu va trebui plătită de persoanele fizice ce realizează venituri din contracte civile în anul 2016, cu condiția ca acestea să nu  realizeze categoriile de venituri menţionate în art. 117, art. 178 alin. (4) din Codul fiscal.

În anul 2016, pentru persoanele care realizează venituri din convenţii civile,  CASS este stabilit de organul fiscal competent. Acesta este stabilit prin decizie de impunere anuală şi pe baza informaţiilor declarate privind venitul realizat/ privind calculul şi reţinerea impozitului/ din evidenţa fiscală. Obligaţia anuală de plată a CASS stabilită prin decizie de impunere anuală se achită în 60 de zile de la data comunicării deciziei.

Se datorează CAS? Se reţinea dacă persoana fizică nu era salariată sau pensionară și dacă nu era deja asigurată în sistemul public de pensii ca PFA. Acesta categorie de venituri nu este inclusă în lista veniturilor supuse contribuţiilor de asigurări sociale prevăzută la articolul 137.

Surse:

*** https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_2016.htm

*** https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_2015.htm

*** http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_41804/avocatnet.html

***http://www.fiscalitatea.ro/impozit-nou-pe-conventiile-civile-din-2016-si-obligatii-noi-riscul-de-a-fi-obligat-sa-devii-pfa-13209/

NO COMMENTS