Buletin informativ numarul 1/2017

0
5829

NOUTATI FISCALE 2017

Acest Buletin va trata in cele ce urmeaza principalele noutati fiscale ale anului 2017, modificari si completari aduse Legii 227/2015 privind Codul Fiscal prin OUG 3/2017 si OUG 84/2016, precum si Legea 170/2016.

Impozitul pe profit

1. Scutirea de impozit a profitului reinvestit (OUG 84)

Se prelungeste aplicabilitatea si pentru anul 2017. Pe langa investitiile in masini, utilaje si instalatii de lucru (subgrupa 2.1 din Catalogul Mijloacelor Fixe) sunt eligibile si investitiile in calculatoare si periferice, masini si aparate de casa, de control si de facturare (subgrupa 2.2.9 din catalog) precum si programele informatice. O noutate este introducerea ca eligibil la calculul impozitului reinvestit a dreptului de utilizare a programelor informatice.

2. Scutirea de impozit pe profit a contribuabililor care desfasoara exclusiv activitate de inovare, cercetare-dezvoltare (OUG 3)

S-a introdus scutirea de impozit pe profit in primii 10 ani de activitate pentru contribuabilii care desfasoara exclusiv activitate de inovare, cercetare-dezvoltare, precum si activitatilor conexe acesteia.

Impozitul pe venitul microintreprinderilor

S-a introdus conditia privind capitalul social. Incepand cu anul 2017, o societate nu are obligatia de a fi microintreprindere daca la infiintare are un capital social mai mare de 45.000 RON. In anul 2016, conditia era ca la infiintare sa aiba un capital social mai mare de 25.000 EUR. In acest context, o societate isi poate diminua capitalul pana la concurenta sumei de 45.000 RON, fara a deveni platitoare de impozit pe venitul microintreprinderilor. Pot opta pentru impozit pe profit si societatile care au subscris ulterior un capital social de cel putin 45.000 RON. Trecerea se face din trimestrul in care indeplinesc conditia de capital, luand in calcul veniturile si cheltuielile realizate incepand cu trimestrul respectiv.

S-a modificat condiția cu privire la veniturile maxime realizate de o companie pentru a fi considerata microintreprindere, prin marirea plafonului de la 100.000 EUR la 500.000 EUR.

De asemenea, s-a introdus o regula noua privind incadrarea unei societati ca microintreprindere. Astfel, pentru anul 2017, persoanele juridice romane platitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie 2016 indeplinesc cumulativ conditiile ce definesc microintreprinderile – așa cum sunt mentionate în Legea 227/2015 – devin platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor incepand cu 1 februarie 2017, si au urmatoarele obligatii:

  • vor depune declaratia de mențiuni (D 010) pentru modificarea sistemului de impunere pana la data de 25 februarie 2017, inclusiv.
  • vor depune declaratia privind impozitul pe profit (D 101) datorat pentru profitul impozabil obținut in perioada 1—31 ianuarie 2017 pana la data de 25 februarie 2017, inclusiv.

Cotele de impunere pe veniturile microintreprinderilor in vigoare în anul 2017 sunt:

  • 1% pentru microintreprinderile care au unul sau mai multi salariați (anterior era 2%);
  • 3%, pentru microintreprinderile care nu au salariati.

 Impozitul specific (Legea 170/2016)

Persoanele juridice romane care la finele anului precedent indeplinesc cumulativ urmatoarele condiții:

  • Sunt platitoare de impozit pe profit;
  • Obtin venituri din desfasurarea uneia sau a mai multor activitati corespunzatoare urmatoarelor coduri CAEN:
    • 5510 – „Hoteluri și alte facilitati de cazare similare”,
    • 5520 – „Facilitati de cazare pentru vacante și perioade de scurta durata”,
    • 5530 – „Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere”,
    • 5590 – „Alte servicii de cazare”,
    • 5610 – „Restaurante”,
    • 5621 – „Activitati de alimentatie (catering) pentru evenimente”,
    • 5629 – „Alte servicii de alimentatie n.c.a”,
    • 5630 – „Baruri şi alte activitati de servire a bauturilor”;
  • nu se afla in lichidare, potrivit legii.

Reguli pentru determinarea impozitului specific

Se taxeaza doar activitatile eligibile, activitatile neeligibile find impozitate cu impozit pe profit.

Se determina pentru fiecare unitate, pe baza formulelor de calcul prevazute in anexele 1-3 din lege, luand in calcul elemente precum:

  • coeficient sezonalitate, rang localitate, suprafata locatiei – caz pentru restaurante si alte unitati de alimentatie publica. Unitatile ambulante aplica un impozit anual fix de 1500 lei/ unitate.
  • tip unitate de cazare, rang localitate si categorie de clasificare – caz unitati de cazare

Daca sunt mai multe activitati din cele eligibile, impozitul specific se insumeaza.

Exceptie! Cei care presteaza atat activitati de cazare dar si de alimentatie publica de tip restaurant/ bar (inclusiv complexe hoteliere) determina impozitul specific potrivit formulei aplicabile unitatilor de cazare.

In caz de schimbari (ex. incepere/ incetare activitati, modificare suprafete alocate, noua clasificare, numar de locuri de cazare etc.), impozitul specific se recalculeaza proportional incepand cu semestrul urmator.

Perioada de aplicare a impozitului specific

Impozitul specific se va aplica:

  • incepand cu anul fiscal 2017, pentru entitatile care la 31 decembrie 2016 indeplinesc cumulativ conditiile mai sus mentionate.
  • din anul fiscal urmator infiintarii, pentru entitatile care se infiinteaza (inclusiv urmare a unei reorganizari). De exemplu, entitatile infiintate in 2017 vor datora impozit specific incepand cu 2018.

Impozitul specific nu se va mai aplica din anul urmator celui in care conditiile nu mai sunt indeplinite.

Aspecte declarative

Declararea și plata impozitului specific se efectuează semestrial, in două transe egale, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare semestrului pentru care se efectueaza plata (primul termen pentru declarare si plata va fi 25 iulie 2017).

Aplicarea impozitului specific se va comunica autoritatilor fiscale pana la 31 martie (inclusiv) a anului pentru care se plateste impozitul specific), prin formularul 010.

Prevederi fiscale

Persoanele juridice platitoare de impozit specific trebuie sa respecte prevederile Codului fiscal cu privire la:

  • calcularea amortizarii fiscale;
  • declararea, retinerea si plata impozitului pe dividende;
  • intocmirea registrului de evidenta fiscala;
  • pierderea fiscala realizata anterior aplicarii impozitului specific va putea fi recuperata dupa revenirea la impozit pe profit, in limita celor 7 ani.

Pentru contribuabilii platitori de impozit specific, anul fiscal este anul calendaristic.

Impozitul pe venit (OUG 84/2016)

O noua scutire

Se adaugă in categoria persoanelor scutite de la plata impozitului pe venit persoanele fizice care obtin venituri din salarii si asimilate salariilor ca urmare a desfasurarii activitatii pe baza de contract individual de munca incheiat pe o perioadă de 12 luni cu persoane juridice romane care desfasoara activitati sezoniere dintre cele prevăzute de Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activitati.

Deduceri la determinarea impozitului pe veniturile din salarii si asimilate salariilor

Serviciile medicale furnizate sub forma de abonament, definite potrivit Legii nr. 95/ 2006 privind reforma in domeniul sanatatii, suportate de angajati, sunt deductibile pentru determinarea venitului impozabil, in limita echivalentului in lei a sumei de 400 euro pe an.

Impozitul datorat la transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal

La transferul dreptului de proprietate si al dezmembramintelor acestuia – prin acte juridice intre vii – asupra constructiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii, se datorează un impozit care se calculeaza prin aplicarea cotei de 3% asupra venitului impozabil. Venitul impozabil se stabileste prin deducerea din valoarea tranzactiei a sumei neimpozabile de 450.000 lei.

Se aplica pentru tranzactiile incheiate incepand cu 01 februarie 2017.

Contributii sociale datorate asupra veniturilor din salarii si asimilate salariilor

Incepand cu veniturile din salarii si asimilate salariilor aferente lunii februarie 2017 sunt eliminate:

  • plafonul lunar reprezentat de valoarea a de cinci ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat avut in vedere la calculul contributiei individuale de asigurari sociale si al contributiei individuale de asigurari sociale de sanatate (Plafon 3131×5=15.655 lei);
  • plafonul lunar avut in vedere la calculul contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori şi persoane asimilate acestora, reprezentat de produsul dintre numarul asiguratilor pentru care se datorează contributia si valoarea a de cinci ori castigul salarial mediu brut;
  • plafonul lunar avut in vedere la calculul contributiilor de asigurari sociale de sanatate datorate de angajatori si persoane asimilate acestora, reprezentat de suma castigurilor brute realizate de persoane fizice care realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, plafonate la valoarea a de cinci ori castigul salarial mediu brut.

 

Contributii sociale datorate asupra veniturilor din investitii si din alte surse

Este eliminat plafonul reprezentat de valoarea a de cinci ori castigul salarial mediu brut avut in vedere la calculul contributiei de asigurări sociale de sanatate datorata pentru veniturile din investitii si din alte surse.

Persoanele fizice care realizeaza venituri din investitii si/sau venituri din alte surse nu datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate pentru aceste venituri dacă obtin si alte tipuri de venituri (de exemplu, venituri din salarii, venituri din activitati independente, pensii, venituri din activitati agricole), respectiv venituri din drepturi de proprietate intelectuala (incepand cu 2017).

Salariul minim

Incepand cu 01 februarie 2017, salariul de baza minim brut pe tara este de 1450 lei lunar, neincluzand sporuri si alte adaosuri, pentru un program complet de lucru de 166 ore, in medie, pe luna.

O noua scutire pentru programatori

OMF 2903/2016 aduce modificari importante, dintre care putem mentiona:

  • este definita activitatea de creare de programe pe calculator ca fiind prestarea efectiva a uneia din activitatile de creare de programe pentru calculator corespunzatoare anumitor ocupatii (mentionate in anexa la ordin, precum: administrator de baze de date, programator etc) in scopul realizarii unui produs final sau a unei componente a unui produs final, destinat comercializarii.

Nu mai este necesar sa fie generate in prealabil venituri din activitatea de creare de programe pentru calculator de minim 10.000 USD/ fiecare angajat care beneficiaza de scutire, ci doar sa existe astfel de venituri in anul anterior aplicarii scutirii.

  • exceptare de la indeplinirea conditiei de a realiza in prealabil venituri:
    • societatile nou-infiintate, pentru anul infiintarii si pentru anul urmator;
    • societatile care au facut in cursul anului obiectul unei reorganizari, pentru anul in care s-a produs operatiunea de reorganziare
  • nu se mai solicita copii legalizate dupa CIM, diploma de studii, foaia matricola sau dupa caz, suplimentul la diploma. Sunt suficiente copii “conform cu originalul”
  • prevederile noului ordin se aplica incepand cu veniturile aferente lunii februarie 2017 (data intrarii in vigoare a actului normativ)

 TVA

Schimbare cota

Incepand cu 01 ianuarie 2017, cota de TVA de 20% se reduce la 19%.

Drepturi noi la reactivare cod anulat

Sanctiunile impuse contribuabililor cu cod anulat/ inactivi si cumparatorilor devin temporare. Astfel

  • pentru furnizorul care anterior avea codul anulat/ inactiv:
    • refacturare cu TVA catre clienti a vanzarilor realizate in perioada cu cod anulat. Se recupereaza astfel TVA platita statului necolectat de la clienti. Aceste refacturari nu se inscriu in decontul de TVA
    • pentru cumpararile aferente vanzarilor efectuate in perioada in care contribuabilii au codul anulat sa poata deduce TVA dupa reinregistrare
    • cei declarati inactivi sau cei care au cumparat de la inactivi pot deduce cheltuielile aferente la calculul impozitului pe profit la reactivare:
      • din trimestrul reactivarii, pentru anul in curs
      • prin D 101 rectificativ, pentru anii precedenti
  • pentru beneficiar
    • drept de deducere pentru achizitii, pe baza facturii reemise de furnizor, in primul decont de la reactivare

Mod ajustare TVA pentru bunurile de capital

O alta noutate este cea legata de ajustarea TVA pentru bunurile de capital. In locul ajustarii unice se va face o ajustare anuala, respectiv o cincime/ o douazecime din taxa aferenta bunului de capital, in loc de o ajustare one-off.

Ramane one-off in caz de vanzare in scutire sau in caz de trecere la regim de mica intreprindere.

Noile prevederi se aplica si bunurilor de capital aflate in perioada de ajustare la 01 ianuarie 2017, pentru situatiile care intervin dupa aceasta data

Alte modificari legate de Codul fiscal

  • eliminare supraacciza la carburanti;
  • eliminarea impozitului pe constructii;
  • abrogarea Registrului Operatorilor Intracomunitari
  • suspendarea declaratiilor 392A si 392B
  • abrogare declaratie 088

[Surse: OUG 3/2017; OUG 84/2016; Legea 227/2015; Legea 170/2016; OMF 2903/2016]

NO COMMENTS